1.1. Asigurarea de Răspundere Civilă a Medicilor şi Personalului Sanitar (MALPRAXIS MEDICAL) precum şi Asigurarea de Răspundere Civilă a Unităţilor Sanitare (Furnizori de Servicii Medicale) Faţă de Terţi
Dacă eşti persoana fizică:
- posesoare a diplomei de Medic/ Farmacist/ Biolog/ Biochimist, autorizat şi/ sau avizat legal în conformitate cu legislaţia de specialitate;
- asistent medical şi alte categorii de personal sanitar (surori medicale, laboranţi, tehnicieni medicali şi alte cadre cu pregătire de specialitate în domeniu), autorizat conform legislaţiei în vigoare porţi răspunderea actului medical pentru care eşti instruit şi pe care trebuie să-l practici în conformitate cu ghidurile de practică medicală. Erorile sau omisiunile din culpă (fără intenţie) pot produce pacienţilor sau aparţinătorilor acestora vătămări corporale/ deces/ pagube la bunuri.
Suplimentar faţă de aceste riscuri (al căror prejudiciu este mai uşor cuantificabil) eşti expus şi la producerea unor prejudicii nepatrimoniale (daune morale). În oricare din aceste cazuri poţi suferi pagube, aceste prejudicii pot fi preluate de Asigurator prin încheierea unei poliţe de asigurare pentru MALPRAXIS MEDICAL.
1.2. Asigurarea de Răspundere Civilă Profesională a Contabililor autorizaţi, Experţilor contabili, Experţilor tehnici, Auditorilor financiari, Experţilor evaluatori şi Consultanţilor fiscali
Poliţa de asigurare acoperă prejudiciile de care Asiguratul se face legal răspunzător ca urmare a săvârşirii unor acte de imprudenţă sau neglijenţă în desfăşurarea activităţii sale profesionale şi faţă de care, se introduce în perioada asigurată o cerere de despăgubire.
Indiferent de domeniul în care îți desfășori activitatea profesională, aceasta implică și o responsabilitate față de serviciile pe care le oferi. Fie că ești executor judecătoresc, avocat, notar, administrator sau auditor, ai posibilitatea de a încheia o poliță de asigurare de răspundere civilă profesională, care îți garantează că profesionalismul, munca și activitățile tale nu vor fi niciodată puse sub semnul întrebării.
Ca profesionist, există momente în care poți comite erori, iar clienții sau beneficiarii serviciilor tale pot suferi prejudicii dificil de remediat. Pentru a-ți proteja continuarea activității profesionale, poți opta pentru o poliță de asigurare de răspundere civilă profesională.
Această asigurare acoperă sumele ce ar putea fi plătite drept despăgubiri în cazul unor prejudicii cauzate din culpă, în exercitarea profesiei tale.
RISCURI ASIGURATE
- sumele pe care Asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de desdăunare pentru prejudicii produse prin comiterea din culpă a unor acte de imprudenţă sau neglijenţă în desfăşurarea activităţii profesionale şi de care răspunde în baza legii;
- cheltuielile de judecată suportate de Asigurat în procesul civil;
- cheltuieli de refacere şi/sau înlocuire a documentelor originale (facturi, ordine de plată, extrase de cont, ştate de salarii, registre de casă, chitanţe, balanţe contabile, etc.) pierdute, distruse sau deteriorate din culpa Asiguratului.
1.3. Asigurarea de Răspundere Civilă Profesională a Avocaţilor
În baza prevederilor Condiţiilor de asigurare, aceasta acoperă prejudiciile de care răspunde Asiguratul, decurgând din desfăşurarea activităţii de avocat, prin contract de asistenţă juridică conform prevederilor legale.
Indiferent de domeniul în care îți desfășori activitatea profesională, aceasta implică și o responsabilitate față de serviciile pe care le oferi. Fie că ești executor judecătoresc, avocat, notar, administrator sau auditor, ai posibilitatea de a încheia o poliță de asigurare de răspundere civilă profesională, care îți garantează că profesionalismul, munca și activitățile tale nu vor fi niciodată puse sub semnul întrebării.
Ca profesionist, există momente în care poți comite erori, iar clienții sau beneficiarii serviciilor tale pot suferi prejudicii dificil de remediat. Pentru a-ți proteja continuarea activității profesionale, poți opta pentru o poliță de asigurare de răspundere civilă profesională.
Această asigurare acoperă sumele ce ar putea fi plătite drept despăgubiri în cazul unor prejudicii cauzate din culpă, în exercitarea profesiei tale.
RISCURI ASIGURATE
Se acoperă riscurile decurgând din:
- practicarea profesiei de avocat pentru orice faptă cauzatoare de prejudicii clienţilor prin actele de neglijenţă, erori sau omisiuni comise în asistarea acestora în cauze juridice;
- pierderea sau deteriorarea documentelor predate de clienţi avocaţilor în vederea susţinerii cauzei pentru care aceştia au fost angajaţi prin contract de asistenţă juridică, conform prevederilor legale. În sensul prezentelor condiţii de asigurare, sunt acoperite cererile de despăgubire înaintate de Asigurat în perioada de valabilitate a poliţei;
Asiguratorul va despăgubi Asiguratul până la limita răspunderii prevăzută în contractul de asigurare, pentru:
- sumele pe care Asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de desdăunare pentru prejudicii produse prin comiterea unor acte de neglijenţă, erori sau omisiuni săvârşite în timpul activităţilor specifice profesiei de avocat şi de care răspunde în baza legii;
- cheltuielile de judecată suportate de Asigurat în procesul civil;
- cheltuieli de refacere şi/sau înlocuire a unor documente originale pierdute, distruse sau deteriorate din culpa Asiguratului.